Apelul de depunere a cererilor de finanțare Nr. 2/2024 Programul LEADER
pentru susținerea dezvoltării locale în cadrul
Asociației Grupul de Acțiune Locală „Răzeșii Pyretusului’’
pe teritoriul com.Sculeni,com Cioropcani,com Buciumeni, com. Risipeni,com. Horești, com. Taxobeni, satul Izvoare.
Programul de finanțare a proiectelor pentru dezvoltarea zonelor rurale este implementat de Asociația Grupul de Acțiune Locală „Răzeșii Pyretusului”, în cadrul Programului LEADER. Programul LEADER este un program de stat , elaborat și implementat de MAIA în comun cu AIPA în cadrul căruia GAL Răzeșii Pyretusului „ a solicitat finanțare în baza Planului operațional.
Obiectivul strategic: 1.Dezvoltarea durabilă a economiei locale
2.Protecţia şi valorificarea patrimoniului din teritoriul GAL;
Obiectivul specific : 1.1. Stimularea și fortificarea activităților antreprenoriale pe teritoriul GAL
3.1 Protecţia mediului ambiant şi a biodiversităţii;
Reieșind din cele menționate mai sus, vor fi selectate și finanțate proiectele din următoarele măsuri de sprijin ale Strategiei de Dezvoltare Locală GAL
1.2.1. . Stimularea antreprenorilor ce introduc inovaţii în procese, dezvoltă servicii şi produse noi, creează noi locuri de muncă sau condiţii mai bune de muncă pentru angajaţi.
- 3.3.1. Sprijinirea proiectelor de eficienţă energetică şi conservare energetică a clădirilor.
- Entitățile și persoanele eligibile să participe la apelul de depunere a cererilor de finanțare
Sunt eligibile să participe:
- Entități juridice din sectorul antreprenorial, care au adresă juridică sau își desfășoară activitatea pe teritoriul GAL „Răzeșii Pyretusului”
- Grupurile de organizații și/sau instituții, asociate pentru implementarea unui proiect de dezvoltare locală a GAL, care au adresă juridică pe teritoriul GAL „Răzeșii Pyretusului”;
- Persoanele fizice cu dreptul să practice activități de întreprinzător, fără a constitui o persoană juridică în conformitate cu legislația RM cum sunt GȚ, ÎI, care intră în componența GAL „Răzeșii Pyretusului”
- Entitățile și persoanele care nu sunt eligibile să participe la apelul de depunere a cererilor de finanțare
Nu sunt eligibili să participe:
- Solicitanții care nu corespund criteriilor de eligibilitate menționate în Punctul 3;
- Solicitanții care sunt în proces de insolvabilitate, faliment, reorganizare sau orice alte proceduri judiciare;
Notă: În cadrul prezentului apel, același solicitant poate depune doar o cerere de finanțare, și poate fi beneficiar doar a unui singur proiect, indiferent dacă acesta se va implementa individual sau prin asociere, cu excepția sectorului public care poate beneficia, individual sau prin asociere, de cel mult 2 proiecte în cadrul unui apel de finanțare.
- Termenul de depunere a cererilor de finanțare
Termenul de depunere a cererii de finanțare a proiectului și anexe este 05 noiembrie , ora 15:00.
- Procedura de aplicare și documentele necesare
În cadrul prezentului apel de propuneri Cererea de finanțare a proiectului și documentele aferente domeniilor de acțiune pentru care se planifică a fi efectuată investiția se depun de către solicitant:
- în formă electronică la adresa electronică: gal.razesiipyretusului@gmail.com sau pe platforma MLIS,
- pe suport de hârtie, la adresa sediul GAL satul Izvoare,Primăria Sculeni.
Propunerile prezentate către GAL pentru finanțarea proiectelor trebuie să conțină următoarele:
- Cererea de finanțare ( vezi Anexa 1)
- copia extrasului din Registrul de stat al persoanelor juridice, iar în cazul gospodăriilor țărănești (de fermieri), copia certificatului de înregistrare, cu anexarea declarației de constituire;
- declarația pe proprie răspundere privind veridicitatea informațiilor și a documentelor prezentate, inclusiv angajamentul de a nu înstrăina/transmite în folosință sub nicio formă investiția supusă subvenționării, de utilizare a acesteia conform destinației;
- certificatul privind lipsa restanțelor la achitarea impozitelor și taxelor față de bugetul public național la momentul depunerii cererii;
- copia deciziei consiliului local (pentru sectorul public) privind:
- aprobarea proiectului investițional;
- dovada capacității de cofinanțare în proporție de cel puțin 20% din valoarea proiectului investițional pentru sectorul public;
- împuternicirea persoanei pentru a depune cererea de proiect investițional, cu dreptul de a semna contractul de acordare a subvenției în avans și alte acte administrative;
- cel puțin trei oferte pentru utilajul, echipamentul, serviciul, materialul de construcții ce
urmează a fi achiziționate în cadrul proiectului investițional;
- copia actelor ce atestă dreptul de proprietate/posesie a bunurilor imobile pentru care se
efectuează investiția;
- în cazul bunurilor proprietate privată, acestea nu trebuie să fie grevate, cu excepția cazului
în care datoria reprezintă un împrumut destinat exclusiv finanțării investiției;
- copia contractului de societate civilă – pentru proiectele investiționale efectuate prin
asociere;
- documente relevante domeniului de acțiune pentru care se planifică a fi efectuată investiția;
- copia devizului de cheltuieli și, după caz, proiectul tehnic elaborat de specialiști autorizați în domeniu;
- Procesul verbal de selectare a ofertei;
- programul evenimentului/atelierului/instruirii planificate în cadrul proiectului, o schiță a materialului promoțional etc.
- Poze curente de la fața locului și imagini/scheme/proiecte cu rezultatul dorit (ex. utilajul dorit/proiectul clădirii etc.)
- În cazul în care proiectul prevede investiții în utilaje specifice agriculturii ecologice, se va prezenta copia unui certificat valabil eliberat de organul național sau internațional de certificare care confirmă activitatea de producere ecologică (organică, biologică) sau că gospodăria este in perioada de conversie de la metoda tradițională la cea ecologică (organică, biologică).
În cazul apariției unor întrebări/ neclarități cu privire la apelul de propuneri sau aveți nevoie de suport la procedura de aplicare, Vă rugăm să contactați
Directorul GAL Strechi Maria, nr. tel.068143197 email: strechime12@gmail.com
Manager GAL Colesnic Natalia, nr.tel.068117721 email:natalia.colesnic2101@gmail.com