Vor fi create șapte GAL-uri noi în Republica Moldova

Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova, în parteneriat cu Solidarity Fund PL în Moldova, anunță crearea a șapte GAL-uri în cadrul proiectului „Abordarea LEADER pentru prosperitate rurală în Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Polish Aid.

Apelul „Inițiative de creare a Grupurilor de Acțiune Locală”, creat în cadrul proiectului, prevede constituirea parteneriatelor instituționale prin mobilizarea comunitară și dezvoltarea unui dialog dintre sectoarele public, antreprenorial și civic. În cadrul acestuia, au fost  înregistrate 38 de dosare, cele mai multe dintre ele fiind din zona de Centru a țării și anume 60%,  din Sud 30%, din Nord-Centru 5% și din Nord 5%.

Potrivit LEADERin.md, pe parcursul lunii septembrie, au fost realizate zece (10) vizite de lucru în parteneriatele teritoriale preselectate. În rezultat, au fost selectate șapte (7) inițiative de crearea GAL. Rezultatele și punctajul acordat pentru fiecare dosar poate fi văzut aici.

Prin intermediul acestui proiect, parteneriatele create vor lucra la procesul de planificare strategică, identificarea și valorificarea potențialului zonei, identificarea priorităților de dezvoltare. Totodată, acestea vor beneficia de expertiză în procesul de formalizare și consolidare a capacităților Grupurilor de Acțiune Locală. Întregul proces de selecție a fost unul foarte complex, implicând atât analiza dosarelor, vizite în teritoriu cât și ședințe de evaluare.

Amintim că în Republica Moldova, la momentul actual, activează 32 de Grupuri de Acțiune Locală care au implementat sute de proiecte ce continuă să contribuie la dezvoltarea rurală și îmbunătățirea atât a condițiilor de viață a localnicilor, cât și a imaginii microregiunilor.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să luați legătura cu coordonatorul de proiect Patricia Varzari, la adresa de email: varzari.leader@gmail.com.

Apelul de propuneri este desfășurat în cadrul proiectului „Abordarea LEADER pentru prosperitate rurală în Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat de Polish Aid, implementat de Solidarity Fund PL în Moldova și Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova. Partener strategic – Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.


Distribuie