• MOLDOVA LEADER IT SOFT (MLIS)
Bazinul Lacului Ghidighici

Apelul nr. 2

Apelul de depunere a cererilor de finanțare Nr. 2/2024 Programul LEADER Apelul II

pentru susținerea dezvoltării locale în cadrul

Asociației Grupul de Acțiune Locală  „Bazinul Lacului Ghidighici”

pe teritoriul  s. Ghidighici, s. Sireți, s. Roșcani, s. Scoreni, s. Cojușna, or. Vatra

Programul de finanțare a proiectelor pentru dezvoltarea zonelor rurale este implementat de Asociația Grupul de Acțiune Locală „Bazinul Lacului Ghidighici”, în cadrul Programului LEADER. Programul LEADER este un program de stat, elaborat și implementat de MAIA în comun cu AIPA în cadrul căruia GAL „Bazinul Lacului Ghidighici” a solicitat finanțare în baza Planului Operațional.

Vor fi selectate și finanțate proiectele din următoarele măsuri de sprijin ale Strategiei de Dezvoltare Locală GAL:  

1.1.1. Eficientizarea activității exploatațiilor agricole și procesatorilor din sectorul agroalimentar;

1.2.1. Dezvoltarea afacerilor non-agricole și crearea de alternative ocupaționale conexe agriculturii;

1.3.1. Susținerea activităților economice bazate pe punerea în valoare a specificului local, inclusiv dezvoltarea mărcilor comerciale.

Sunt eligibile să participe: 

  • Entități juridice din sectorul antreprenorial care au adresă juridică sau își desfășoară activitatea pe teritoriul GAL „Bazinul Lacului Ghidighici”;
  • Persoanele fizice cu dreptul să practice activități de întreprinzător, fără a constitui o persoană juridică în conformitate cu legislația RM cum sunt GȚ, ÎI, care intră în componența GAL „Bazinul Lacului Ghidighici”.

Nu sunt eligibili să participe: 

  • Solicitanții care nu corespund criteriilor de eligibilitate menționate în Punctul 3;
  • Solicitanții care sunt în proces de insolvabilitate, faliment, reorganizare sau orice alte proceduri judiciare;
  • Beneficiarii care au primit finanțare în cadrul primului Apel, nu sunt eligibili pentru apelul nr. 2 (anul 2024);
  • Membrii Organului executiv și personalul angajat al GAL -ului cât și soții/soțiile acestora.

Notă: În cadrul prezentului apel, același solicitant poate depune doar o cerere de finanțare, și poate fi beneficiar doar a unui singur proiect.

Termenul de depunere a cererii de finanțare a proiectului și anexe este 22.09.2024, ora 23:59.

Procedura de aplicare și documentele necesare:

În cadrul prezentului apel de propuneri Cererea de finanțare a proiectului și documentele aferente domeniilor de acțiune pentru care se planifică a fi efectuată investiția se depun de către solicitant:

În cazul deficiențelor tehnice a platformei MLIS, ca excepție, se vor accepta și dosarele depuse:

  • în formă electronică la adresa electronică: officegalgsb@gmail.com
  • pe suport de hârtie, la sediul GAL: str. Mihai Eminescu 61/1, s. Ghidighici, mun. Chișinău.

Propunerile prezentate către GAL pentru finanțarea proiectelor trebuie să conțină următoarele:

  1. Cererea de finanțare (vezi Anexa 1);
  2. Copia extrasului din Registrul persoanelor juridice. Gospodăriile Țărănești (GȚ) prezintă copia certificatului de înregistrare cu anexarea declarației de constituire;
  3. Declarația pe proprie răspundere privind veridicitatea informațiilor și a documentelor prezentate, inclusiv angajamentul de a nu înstrăina/transmite în folosinţă sub nici o formă investiţia supusă subvenţionării, de utilizare a acesteia conform destinaţiei (vezi Anexa 2);
  4. Certificatul privind lipsa restanțelor la achitarea impozitelor și taxelor față de bugetul public național la momentul depunerii cererii, cu excepția sectorului public;
  5. Cel puțin trei oferte pentru utilajul, echipamentul, serviciul, materialul de construcții ce urmează a fi achiziționate în cadrul proiectului investițional;
  6. Copia actelor ce atestă dreptul de proprietate/posesie a bunurilor imobile pentru care se efectuează investiţia sau decizia consiliului local (pentru sectorul civic) privind permiterea implementării proiectului investițional în/pe bunurile care sunt proprietate publică a unității administrativ-teritoriale;
  7. Document ce confirmă, că bunurile proprietate privată, nu sunt grevate, cu excepția cazului în care datoria reprezintă un împrumut destinat exclusiv finanțării investiției;
  8. Poze curente de la fața locului și imagini/scheme/proiecte cu rezultatul dorit (ex. utilajul dorit/proiectul clădirii etc.);
  9. Documente relevante domeniului de acțiune pentru care se planifică a fi efectuată investiția și care confirmă nivelul de pregătire pentru implementarea proiectului, după caz:
    1. documentație tehnică/deviz de cheltuieli, în cazul proiectelor de construcție/reparație/amenajare/modernizare elaborat de specialiști autorizați în domeniu;
    2. autorizație de mediu de folosință specială a apei;
    3. autorizația de construcție/activități comerciale/prestarea serviciilor, aviz sanitar pentru producători, aviz de prevenire a incendiilor, autorizație sanitar-veterinară, autorizație de gestionare a deșeurilor, autorizație pentru colectarea plantelor spontane inclusiv medicinale naturale, certificat de clasificare a structurii de primire turistică etc.;
    4. notificarea către autoritatea competentă;
    5. bugetul proiectului.
  10. Procesul verbal de selectare a ofertei;
  11. Programul evenimentului/atelierului/instruirii planificate în cadrul proiectului, o schiță a materialului promoțional etc.;
  12. Poze curente de la fața locului și imagini/scheme/proiecte cu rezultatul dorit (ex. utilajul dorit/proiectul clădirii etc.);
  13. În cazul în care proiectul prevede investiții în utilaje specifice agriculturii ecologice, se va prezenta copia unui certificat valabil eliberat de organul național sau internațional de certificare care confirmă activitatea de producere ecologică (organică, biologică) sau că gospodăria este in perioada de conversie de la metoda tradițională la cea ecologică (organică, biologică).         

În cazul apariției unor întrebări/neclarități cu privire la apelul de propuneri sau aveți nevoie de suport la procedura de aplicare, vă rugăm să contactați Directorul GAL Sârbu Doinița, nr. tel. 069722396, email: officegalgsb@gmail.com

Condițiile de finanțare

Apelul de propuneri Nr. _2_din cadrul GAL „Bazinul Lacului Ghidighici” este conceput pentru a mobiliza actorii comunității locale și de a-i încuraja să contribuie la procesele de dezvoltare locală prin finanțarea proiectelor. Un rol primordial al acestui proces este atribuit și stimulării activismului local (inclusiv activizarea tinerilor și femeilor).

Subvenția în avans se acordă beneficiarului de către Agenție, în baza unui contract de acordare a subvenției. Subvenția în avans se transferă în contul bancar pentru sectorul antreprenorial la momentul semnării contractului de acordare a subvenției în avans.

Numărul maxim recomandat de proiecte subvenționate: 5

Valoarea subvenției per proiect: min. 40 000 MDL - max. 152 000 MDL

Sectorul: business/antreprenorial

Subvenția în avans se acordă în următoarele proporții:

pentru sectorul antreprenorial - până la 60% din valoarea costurilor eligibile

Contribuția indicată de aplicant în buget este obligatorie, poate include TVA. Modificarea contribuției în vederea micșorării va atrage după sine micșorarea corespunzătoare a subvenției.

Se va accepta doar contribuția proprie financiară.

Termenul limită de implementare a proiectelor – 15.12.2024

Contacte: Directorul GAL ,,Bazinul Lacului Ghidighici”, Sârbu Doinița - nr. tel. 069722396, email: officegalgsb@gmail.com

Atașamente

Regulamentul de desfășurare APEL GAL(Regulamentul de particip Apel nr. 2_GAL BLG-2024.pdf)

Perioada apelului: 02.09.2024 - 22.09.2024

Nr de dosare depuse de beneficiari: 0

Cum să depui un proiect?

Accesează butonul de mai jos pentru a solicita finanțare pentru proiectul tău. Alegeți segmentul corespunzător. Atenție la nr. de beneficiari care deja au aplicat.

DEPUNE UN PROIECT Segmentele la care puteți să aplicați

Legislație

Anexa nr. 1 Cerere de finanțare a proiectului
Anexa nr. 3 Declarația pe propria răspundere

Atenție! Orice beneficiar poate aplica la finanțarea proiectului doar din lista curentă de inițiative GAL.

Inițiative GAL pentru implementare din Planul Operațional

Obiectivul specific Măsura de sprijin Segmentul (Indicatorul SDL) Nr. de proiecte minime Nr. de proiecte depuse de beneficiari Planificat subvenții (MDL)
1.1. Încurajarea inovării și tehnologizării agriculturii 1.1.1. Eficientizarea activității exploatațiilor agricole și procesatorilor din sectorul agroalimentar 1.1.1.1. Nr. de proiecte de eficientizare a activităților de procesare în sectorul agroalimentar 1 0 142,820.00
1.1. Încurajarea inovării și tehnologizării agriculturii 1.1.1. Eficientizarea activității exploatațiilor agricole și procesatorilor din sectorul agroalimentar 1.1.1.2. Nr. de proiecte de eficientizarea exploatăților agricole 1 0 152,000.00
1.2. Stimularea rămânerii în țară a persoanelor din mediul rural prin facilitarea afacerilor non-agricole 1.2.1. Dezvoltarea afacerilor non-agricole și crearea de alternative ocupaționale conexe agriculturii 1.2.1.1. Nr. de proiecte de inițiere și diversificare a afacerilor non-agricole 1 0 99,960.00
1.2. Stimularea rămânerii în țară a persoanelor din mediul rural prin facilitarea afacerilor non-agricole 1.2.1. Dezvoltarea afacerilor non-agricole și crearea de alternative ocupaționale conexe agriculturii 1.2.1.2. Nr. de proiecte de dezvoltare a afacerilor non-agricole 1 0 102,003.00
1.3. Dezvoltarea ofertei turistice și promovarea identității locale 1.3.1. Susținerea activităților economice bazate pe punerea în valoare a specificului local, inclusiv dezvoltarea mărcilor comerciale 1.3.1.2. Nr. de proiecte de promovare a secificului local, inclusiv dezvoltarea mărcilor comerciale 1 0 100,000.00

Lista dosare depuse de beneficiari(dosare M2)

# Informații generale Statut Măsura din P.O.
La moment nu este nici un dosar depus de beneficiari la acest apel GAL.