• MOLDOVA LEADER IT SOFT (MLIS)
Stejarul Dacilor

Apelul nr. 2

Programul LEADER este un program de stat, elaborat și implementat de MAIA în colaborare cu AIPA. Acest program se desfășoară conform Regulamentului privind acordarea subvențiilor în avans pentru dezvoltarea locală prin intermediul Programului LEADER. În cadrul acestui program, GAL „Stejarul Dacilor” a solicitat finanțare și a fost selectat pentru implementarea Planului Operațional și a Strategiei de Dezvoltare Locală pe următoarele măsuri de sprijin.:

  • 1.1.1. Susținerea agriculturii și promovarea soluțiilor inovative în sectorul agrar și agroalimentar
  • 1.1.2. Dezvoltarea și mentenanța sectorul zootehnic 
  • 1.2.2. Creare, modernizarea, dotarea afacerilor non-agricole și promovarea produselor locale 
  • 2.2.1. Crearea, dezvoltarea și promovarea atracțiilor, traseelor turistice locale și zonelor de agrement 
  • 3.1.1.  Extinderea și modernizarea infrastructurii publice 
  • 3.1.2. Promovarea soluțiilor de protecție a mediului ambiant și management eficient al deșeurilor 

    Apelul de propuneri Nr. 2 din cadrul GAL „Stejarul Dacilor” este conceput pentru a mobiliza actorii comunității locale și de a-i încuraja să contribuie la procesele de dezvoltare locală prin finanțarea proiectelor. Un rol primordial al acestui proces este atribuit și stimulării activismului local (inclusiv activizarea tinerilor și femeilor).

1.Entitățile și persoanele eligibile să participe la apelul de depunere a cererilor de finanțare

  • Entități juridice din sectorul antreprenorial, public și civic, care au adresă juridică sau își desfășoară activitatea pe teritoriul GAL „Stejarul Dacilor”  
  • Grupurile de organizații și/sau instituții, asociate pentru implementarea unui proiect de dezvoltare locală a GAL, care au adresă juridică pe teritoriul GAL „Stejarul Dacilor”; 
  • Persoanele fizice cu dreptul să practice activități de întreprinzător, fără a constitui o persoană juridică în conformitate cu legislația RM cum sunt GȚ, ÎI, care intră în componența GAL „Stejarul Dacilor”

2.Entitățile și persoanele care nu sunt eligibile să participe la apelul de depunere a cererilor de finanțare  

  • Solicitanții care nu corespund criteriilor de eligibilitate menționate în Punctul 3;
  • Solicitanții care sunt în proces de insolvabilitate, faliment, reorganizare sau orice alte proceduri judiciare;

3.Termenul de depunere a cererilor de finanțare

Termenul de depunere a cererii de finanțare a proiectului și anexe este 09.09.2024 , ora 17:00  

4.Procedura de aplicare și documentele necesare 

În cadrul prezentului apel de propuneri Cererea de finanțare a proiectului și documentele aferente domeniilor de acțiune pentru care se planifică a fi efectuată investiția se depun de către solicitant:

5.Propunerile prezentate către GAL pentru finanțarea proiectelor trebuie să conțină următoarele:

  1. Cererea de finanțare ( vezi Anexa 1)
  2. copia extrasului din Registrul de stat al persoanelor juridice, iar în cazul gospodăriilor țărănești (de fermieri), copia certificatului de înregistrare, cu anexarea declarației de constituire;
  3.  declarația pe proprie răspundere privind veridicitatea informațiilor și a documentelor prezentate, inclusiv angajamentul de a nu înstrăina/transmite în folosință sub nicio formă investiția supusă subvenționării, de utilizare a acesteia conform destinației;
  4.  certificatul privind lipsa restanțelor la achitarea impozitelor și taxelor față de bugetul public național la momentul depunerii cererii;
  5. copia deciziei consiliului local (pentru sectorul public) privind:
    1. aprobarea proiectului investițional;
    2. dovada capacității de cofinanțare în proporție de cel puțin 20% din valoarea proiectului investițional pentru sectorul public;
    3. împuternicirea persoanei pentru a depune cererea de proiect investițional, cu dreptul de a semna contractul de acordare a subvenției în avans și alte acte administrative;
  6. cel puțin trei oferte pentru utilajul, echipamentul, serviciul, materialul de construcții ce
    urmează a fi achiziționate în cadrul proiectului investițional;
  7.  copia actelor ce atestă dreptul de proprietate/posesie a bunurilor imobile pentru care se
    efectuează investiția;
  8. în cazul bunurilor proprietate privată, acestea nu trebuie să fie grevate, cu excepția cazului
    în care datoria reprezintă un împrumut destinat exclusiv finanțării investiției;
  9. copia contractului de societate civilă – pentru proiectele investiționale efectuate prin
    asociere;
  10. documente relevante domeniului de acțiune pentru care se planifică a fi efectuată investiția;
  11. copia devizului de cheltuieli și, după caz, proiectul tehnic elaborat de specialiști autorizați în domeniu;
  12. Procesul verbal de selectare a ofertei;
  13. Programul evenimentului/atelierului/instruirii planificate în cadrul proiectului, o schiță a materialului promoțional etc.
  14. Poze curente de la  fața locului și imagini/scheme/proiecte cu rezultatul dorit (ex. utilajul dorit/proiectul clădirii etc.)
  15. În cazul în care proiectul prevede investiții în utilaje specifice agriculturii ecologice, se va prezenta copia unui certificat valabil eliberat de organul național sau internațional de certificare care confirmă activitatea de producere ecologică (organică, biologică) sau că gospodăria este în perioada de conversie de la metoda tradițională la cea ecologică (organică, biologică).      

 6. Subvenția în avans se acordă beneficiarului de către Agenție, în baza unui contract de acordare a subvenției. Subvenția în avans se transferă în contul trezorerial pentru sectorul public și în contul bancar pentru sectorul civic și antreprenorial la momentul semnării contractului de acordare a subvenției în avans

Valoarea subvenției per proiect: min. 40 000 MDL -  max. 200 000 MDL

Valoarea subvenției pentru un proiect investițional efectuat prin asocierea a doi și a mai mulți solicitanță: min. 100 000 MDL -  max. 300 000 MDL

Sectoarele: business/antreprenorial, public, civic

Subvenția în avans se acordă în următoarele proporții:

  1. pentru sectorul public – până la 80% din valoarea costurilor eligibile
  2. pentru sectorul antreprenorial – până la 60% din valoarea costurilor eligibile
  3. pentru sectorul civic - până la 85% din valoarea costurilor eligibile

  Contribuția indicată de aplicant în buget este obligatorie. Modificarea contribuției în vederea micșorării va atrage după sine micșorarea corespunzătoare a subvenției. Se va accepta doar contribuția proprie financiară. 

Termenul limită implementare a proiectelor - 30.11.2024

7. Costuri eligibile 

În conformitate cu măsurile prevăzute în SDL se finanțează următoarele costuri eligibile:

  • costuri pentru diversificarea economiei rurale, înființarea și dezvoltarea întreprinderilor/afacerilor noi și locurilor de muncă;
  • costuri pentru achiziționarea echipamentelor și utilajelor;
  • costuri pentru construcția/renovarea/extinderea/modernizarea spațiilor și clădirilor de importanță economică, socială, istorică și culturală;
  • costuri pentru construcția/renovarea/extinderea/modernizarea și dezvoltarea infrastructurii economice în zonele rurale;
  • costuri pentru stabilirea/renovarea/extinderea/modernizarea serviciilor publice locale;
  • costuri legate de crearea și dezvoltarea artizanatului/meșteșugăritului popular;
  • costuri legate de protecția mediului ambiant și a biodiversității;
  • costurile ce sprijină dezvoltarea turismului rural;
  • Costuri pentru crearea, dezvoltarea și consolidarea serviciilor sociale.
  • Servicii de instalare, de montaj, lucrări mecanizate, servicii de transport.

8. Costuri neeligibile:

  • costuri suportate înainte și după perioada de implementare indicată în contract;
  • achiziția și închirierea imobilului (terenuri, clădiri);
  • compensarea costurilor în cadrul altor proiecte implementate de GAL; 
  • cheltuieli ce constituie finanțare dublă a aceleiași activități;
  • premii, cadouri și alte forme de stimulente financiare și materiale;
  • studii de fezabilitate;
  • băuturi alcoolice, produse din tutun și substanțe narcotice, arme;
  • fondurile cheltuite pentru influențarea procesului de înregistrare a participanților la alegeri sau a rezultatelor acestor alegeri, fonduri cheltuite pentru campanii electorale și finanțarea partidelor politice, blocurilor electorale sau candidaților independenți, sau alte activități cu tentă politică;
  • fonduri cheltuite pentru finanțarea organizațiilor sau persoanelor implicate în activități teroriste sau criminale;
  • costuri de datorie, deservirea datoriei, dobânda datoriei;
  • costurile de schimb valutar, taxele și pierderile ocazioanale de schimb valutar;
  • provizioane pentru pierderi și provizioane pentru oricare obligații viitoare;
  • cheltuieli pentru comisioane bancare, costurile garanțiilor bancare și cheltuielile similare;
  • amenzi, penalități și costuri legate de litigii;
  • cheltuieli în scop de caritate sau ajutor material;
  • costuri de achitare a taxei pe valoare adăugată (TVA), cu excepția proiectelor inițiate de către autoritățile publice locale;
  • armament, arme și echipament militar;
  • mărfuri și servicii, inclusiv instruiri, activități menite să sprijine în administrarea și operarea forțelor de poliție sau forțelor de ordine sau finanțare pentru programe de informații sau supraveghere internă;
  • produse de lux și echipamente pentru jocuri de noroc;
  • bunuri, materiale sau echipament/utilaj la mâna a doua;
  • bunuri achiziționate de la persoane afiliate;
  • cheltuielile vamale;
  • achitările efectuate în cadrul operaţiunilor de schimb al mărfurilor (barterul), precum și operaţiunile de compensare şi contractele de cesiune
  • alte cheltuieli care nu sunt indicate în buget.

 

 

Atașamente

Regulamentul de desfășurare APEL GAL(Regulamentul de particip_apel local Nr.2 GAL 2024 final.pdf)
Alte documente(Cererea de finanțare apel nr.2 2024 Program LEADER.docx)
Alte documente(Declarația pe propria răspundere.docx)
Alte documente(Plan campania de informare_Apelul Nr 2 din 2024.signed.pdf)
Procesul Verbal de la evaluarea formală(Proces verbal evaluare formala 12.09.2024.signed.pdf)
Procesul Verbal de la evaluarea formală(proces-verbal-nr-6-din-1609202... 66e847ac3c836.pdf)

Perioada apelului: 20.08.2024 - 09.09.2024

Nr de dosare depuse de beneficiari: 11

Cum să depui un proiect?

Accesează butonul de mai jos pentru a solicita finanțare pentru proiectul tău. Alegeți segmentul corespunzător. Atenție la nr. de beneficiari care deja au aplicat.

DEPUNE UN PROIECT Segmentele la care puteți să aplicați

Legislație

Anexa nr. 1 Cerere de finanțare a proiectului
Anexa nr. 3 Declarația pe propria răspundere

Atenție! Orice beneficiar poate aplica la finanțarea proiectului doar din lista curentă de inițiative GAL.

Inițiative GAL pentru implementare din Planul Operațional

Obiectivul specific Măsura de sprijin Segmentul (Indicatorul SDL) Nr. de proiecte minime Nr. de proiecte depuse de beneficiari Planificat subvenții (MDL)
1.1. Dezvoltarea sectorului agrar și agroalimentar. 1.1.1. Susținerea agriculturii și promovarea soluțiilor inovative în sectorul agrar și agroalimentar. 1.1.1.1. Nr. de start-up-uri în domeniul agricol susținute de GAL 0 0.00
1.1. Dezvoltarea sectorului agrar și agroalimentar. 1.1.1. Susținerea agriculturii și promovarea soluțiilor inovative în sectorul agrar și agroalimentar. 1.1.1.2. Nr. de proiecte de dotare a fermierilor 2 3 186,517.00
1.1. Dezvoltarea sectorului agrar și agroalimentar. 1.1.2. Dezvoltarea și mentenanța sectorul zootehnic. 1.1.2.2. Nr. start-up-ri în domeniul zootehnic 3 0 180,000.00
1.1. Dezvoltarea sectorului agrar și agroalimentar. 1.1.2. Dezvoltarea și mentenanța sectorul zootehnic. 1.1.2.2. Nr. start-up-ri în domeniul zootehnic 3 0 180,000.00
1.2. Digitalizarea și stimularea investițiilor în domeniul antreprenorial. 1.2.2. Creare, modernizarea, dotarea afacerilor non-agricole și promovarea produselor locale. 1.2.2.2. Nr. de proiecte de dotarea afacerilor 1 1 91,485.00
1.2. Digitalizarea și stimularea investițiilor în domeniul antreprenorial. 1.2.2. Creare, modernizarea, dotarea afacerilor non-agricole și promovarea produselor locale. 1.2.2.3. Nr. de proiecte de promovare și comercializare a produselor autohtone 1 0 60,000.00
2.2. Dezvoltarea infrastructurii turistice. 2.2.1. Crearea, dezvoltarea și promovarea atracțiilor, traseelor turistice locale și zonelor de agrement. 2.2.1.2. Nr. de proiecte de dezvoltare a atracțiilor și zonelor de agrement 1 1 90,000.00
3.1. Modernizarea infrastructurii publice și protecția mediului ambiant 3.1.1. Extinderea și modernizarea infrastructurii publice 3.1.1.1. Nr. proiectelor de dotare a instituţiilor publice de pe teritoriul GAL 1 4 87,162.00
3.1. Modernizarea infrastructurii publice și protecția mediului ambiant 3.1.1. Extinderea și modernizarea infrastructurii publice 3.1.1.2. Nr. de proiecte de construcție și reabilitare a infrastructurii publice 2 1 160,000.00
3.1. Modernizarea infrastructurii publice și protecția mediului ambiant 3.1.2. Promovarea soluțiilor de protecție a mediului ambiant și management eficient al deșeurilor. 3.1.2.1. Nr. de proiecte de ecologizare a teritoriului GAL 2 2 160,000.00

Lista dosare depuse de beneficiari(dosare M2)

# Informații generale Statut Măsura din P.O.

IDNO:
Verificat, conform 3.1.1.1. Nr. proiectelor de dotare a instituţiilor publice de pe teritoriul GAL

IDNO:
Verificat, conform 3.1.2.1. Nr. de proiecte de ecologizare a teritoriului GAL

IDNO:
Verificat, conform 1.1.1.2. Nr. de proiecte de dotare a fermierilor

IDNO:
Verificat, conform 3.1.1.1. Nr. proiectelor de dotare a instituţiilor publice de pe teritoriul GAL

IDNO:
Verificat, conform 2.2.1.2. Nr. de proiecte de dezvoltare a atracțiilor și zonelor de agrement

IDNO:
Verificat, conform 3.1.1.1. Nr. proiectelor de dotare a instituţiilor publice de pe teritoriul GAL

IDNO:
Verificat, conform 1.1.1.2. Nr. de proiecte de dotare a fermierilor

IDNO:
Verificat, conform 1.2.2.2. Nr. de proiecte de dotarea afacerilor

IDNO:
Respins definitiv 1.1.1.2. Nr. de proiecte de dotare a fermierilor

IDNO:
Verificat, conform 3.1.1.2. Nr. de proiecte de construcție și reabilitare a infrastructurii publice

IDNO:
Verificat, conform 3.1.2.1. Nr. de proiecte de ecologizare a teritoriului GAL