GAL-urile din Republica Moldova își sporesc competențele profesionale cu suportul Rețelei Naționale LEADER
Directori, manageri și membri ai diferitor organe de conducere ale Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) și-au îmbunătățit nivelul de cunoștințe prin participarea, în zilele de 12 și 14 decembrie 2023, la un curs de instruire cu privire la managementul proiectelor în cadrul GAL.
Instruirea, desfășurată la Chișinău și respectiv c. Cociulia (r-nul Cantemir) a fost realizată în baza curriculumului elaborat de echipa de formatori din cadrul Rețelei Naționale LEADER. Cele mai importante subiecte abordate au ținut de tipologia proiectelor destinate implementării Strategiilor de Dezvoltare Locală GAL, metodele de finanțare și implementare a proiectelor de dezvoltare, despre locul proiectului în managementul dezvoltării strategice a teritoriului GAL, dar și despre monitorizarea proiectului și evaluarea indicatorilor atinși.
„Astăzi ne-am consolidat cunoștințele în acest domeniu, fapt pentru care suntem foarte recunoscători organizatorilor. Competențele obținute ne vor ajuta să realizăm aplicații mai bune, cu o rată mai mare de câștigare a concursurilor de granturi. Or, un obiectiv important al GAL-ului nostru este diversificarea surselor pentru o activitate durabilă și sustenabilă”, a menționat Doina Pantaz, director GAL „Trei Coline”.
„În cadrul instruirii „Managementul proiectelor în cadrul GAL”, am reușit să îmi îmbunătățesc cunoștințele ce țin de compartimentele de bazǎ ale unui proiect și corelarea acestor proiecte cu Strategia de Dezvoltare a GAL-ului nostru. Am analizat importanța atingerii indicatorilor din SDL conform criteriilor bine stabilite. Activitatea practică de a identifica o idee de proiect ce se încadrează în unul din cele 4 tipuri de proiecte (de cooperare, de dezvoltare, de activizare și activitate proprie GAL), a oferit o viziune clară pentru scrierea formularului de proiect, lucru cu bugetul și instrumentele de monitorizare. Sunt foarte utile astfel de instruiri pentru buna formare a managementului GAL-urilor”, a spus Ana Plămădeală, director GAL „Grădina Bunătăților”.
Instruirea a fost livrată de un grup de experți ai RNL: dna Marina Albu, formator cu o experiență de peste 10 ani în managementul de programe și proiecte de dezvoltare și peste 7 ani în implementarea abordării LEADER, dl Vitalie Jereghi, formator cu o experiență de peste 5 ani în managementul de proiecte de dezvoltare și în implementarea abordării LEADER și dna Cristina Dușa, formator cu o experiență de peste 3 ani în crearea și implementarea instrumentelor pentru eficientizarea activității GAL-urilor. Succesul celor 2 zile de instruire a fost asigurat și de implicarea substanțială a coordonatorilor regionali: dna Alina Perju (coordonator regional Sud) și dna Stela Bucur (coordonator regional Centru).